„Sunteți surori bune, nu aveți voie să vă certați” – Actul I
… mesaj printre rânduri … cu-cuvinte’ncrucișate Copile eram ? Eram! „Năbădăioase” eram? Eram! Urechi astupate cu încăpățânare la înțelepciunile omului încercat și trecut prin sita vieții, mama. Ba, mai abitir ne îmbrăcam cu haina furiei întortochiate. Bumbăceli conflictuale, repetitive, fără început și sfârșit. Că doar asta știam a face, să fim copii. Ne jucam de-a diferența a două generații. Împreună stricam obiectele ca și relația. Mă păcăleai ușor, punându-mă să iau totul asupra mea. Sau mă lăsam (păcălită) ca să nu fi tu cea pedepsită, sau certată Eram copii-le! Banalul mesaj sacadat…<< două surori, bune>>…intra pe urechea mea dreaptă și ieșea pe urechea ta stângă! …patru urechi stângi Cele mai legate momente erau alea simple, petrecute cu bunicii la țară. Blândețea lor trecea pragul dojenelor când joaca se spărgea în șotii. În numele iubirii. Casa bunicilor, dumbrava sufletului. Cu miros cald de vatră împrospătată și cu ceas deșteptător neprogramat, al unui pintenat. Umblam desculțe’n libertate precum găinile, ridicând țărâna pe sub fustele de oraș. Mie-mi plăcea să mă ascund în întunecimea podului, printre cărțile ce și-au păstrat fidel praful învechit. Dulceață pe pâine!!! Tu, te cuibăreai în culcușul căruței trasă de-un cal și-un vizitiu : tataie <3 Eram prințesa ta, de varză acră. Erai prințesa mea, de murături. Eram surori! *** Fantezie albă, de-o iarnă – Actul II Mă puneai să mă joc în părul tău până adormeai. Oboseam. Adormeam și mă trezeai… …pe degetul adormit ce încolăcea fire aspre de păr, desenând acolade. Ne iubeam. Fără să știm să ne desenăm una alteia, dragostea. Acuarela iubirii noastre tăcea sub pensula neînsuflețită. Erai dulcele meu chin *** Esență lăuntrică cu poveste de colinde – Actul III Se fac pregătiri. E doar ora 7 seara, Cămeşele brodate cu miros de iarnă proaspătă, sunt mândru aşezate pe o margine de pat. La cealaltă margine, soba de teracotă îşi arde câteva lemne. Alura chipeșă și impunătoare a lui tataie se pierde în blândeţea ochilor de un albastru văr cu seninul din văzduhul cerului. Nu ştiu când am adormit, dar ştiu că amândouă ne ţineam de mână. Ca două surori. O voce caldă îmi gâdilă auzul. Mă trezesc prima, sora mea încă mă ţinea de mână. În miez de noapte ne-am pus veselia-n traiste şi am plecat la colindat, însoţite de doi ochi albaştri. Dantela albă coase voaluri la streașini cu flori de gheață. Mamaie rămâne în poarta casei, stăpână peste coşurile din nuiele pline cu de toate: mere, nuci, bomboane, covrigi pe sfoară şi ceva bănuţi în buzunarul de la şorţ. La lumina felinarelor, uliţele satului primesc colindele. Zăpada ne scârţâie sub picioare, nasul mă doare, nu vreau să-l ating de frică să nu-l fac ţăndări…dar fericirea ne inundă…pentru că ne ţineam de mână! Pe podele de nuiele Duc copiii-n palme stele Să le lase pe la case Unde-s gazdele miloase. *** Început de capitol – Ultimul act (IV) Un pasaj printre multe altele, pe-un freamăt de ploaie’ntr-o noiembrie consumată… Spune-mi sora mea bună, cine te-a prins de mână mai întâi: tata, mama, tataie sau mamaie? …și cine ți-arată lumina de la capătul potecii spirituale? *** Am pierdut un suflet pământean câștigând un înger… …sunt ciufulită la interior de-un freamăt greu de ploaie’nlăcrimată!!! *** Nu știu pe ce frecvență se spune adio, nu-mi iese nici de un „goodbye ”. Capriciu sau nu, aleg să păstrez memoria ta și-a mea, înăuntru Ești îngerul ce mi-a redat identitatea! *** Sunt singură’n mașină, pe un drum ce duce…undeva, cândva. Muzica înregistrată în celular și transmisă prin undele bluetooth-ului îmi ține companie. Singura. Sau?… Simțurile se ascut, nările adulmecă o liniște pângărită. Un miros năvalnic de ,,una prezență’’…neidentificată, rupe tăcerea în valuri. Un miros fără miros. Nu ca ăla când nimeni nu fumează (în casă) și totuși mirosul de țigară e prezent. E un miros invizibil, nepalpabil Parchez mașina la prima destinație…nu sunt sigură că aici duce drumul meu cu treabă, dar dacă tot am oprit… …și las muzica să cânte, din ce în ce mai tare. Un sentiment straniu trece prin fibrele gândului încercat, de-o melodie, de un miros ce nu-l pot personaliza. Ce nu mai pot atinge mă însoțește, mă protejează…supra-veghează! Ai plecat ca să-mi fi aproape! Am rămas într-o prințesă. |