-Vorbiți românește ?
-Noi da. Tu ce limbă vorbești? … Născute și crescute : pe un oarece tărâm canadian. Limbi vorbite, trei la număr : ro-fran-gleză. Educație : acasă – românește, la școală – nimic concret. Stil de gândire – tot românesc. Are grijă bunica cu toată strădania ei, în folosul păstrării și moștenirii tradițiilor. Fără zăbavă. … Nu avem câmpiile române. Nici bucuria hoinărelii pe ulițele satelor. Scăldatul liber și fără constrângeri în apele curgătoare ale Argeșului. Sălbăticia maidanelor copilăriei pârinților, dar sigure. Avem ceva la cotidian: curtea bunicilor. Primitoare și parfumată în bujori, crini și mușcate. O roșie, un castravete, un fir de leuștean…un mic colț de rai românesc pe pământ străin. Nu avem școala românească a anilor trecuți, dar avem valori bine conservate și aduse în geamantan. Trecute prin ciurul altor două țări. Tăvălite prin culturi și civilizații, prăfuite și scuturate de ani. Nu vorbim și scriem doar franceza și engleza, pentru că studiem Abecedarul și citim povești ca „Aventurile lui Habarnam”. Colegii ne întreabă cu îndrăzneală și pizmă: „ce limbă vorbești cu bunica?” Răspunsul scoate capul la iveală, modest și cu mândrie pitită : „we speek roumanian”. Nu cunoaștem România decăt din umilele povești vorbite din suflet, așternute cu pasiune. Trăim România prin imagini auzite și simțite. Peisajele sunt depănate printre momente nostalgice. Amintirile sunt însuflețite curgând una după alta. Uneori limbajul e greoi, apasă. Prin urechi ne trec cuvinte întrerupte ca la telefonul fără fir : plai, miriște, datină, izbândă, mioriță, a scoate în evidență… Nu am trăit în România, dar știm mai multe despre ea decât despre locul în care am venit pe lume. Vorbiți românește? Răspunsul iese în față, stânjenit dar statornic – DA … Ni se repetă des : vorbiți românește. Oare de ce? Puterea exemplului bate puterea obișnuinței. Experiențele au creeat un precedent. Părinții noștri au „colecționat” trei limbi străine fără să peticească limbajul matern. Ingredientul magic vine de la bunica, TE-NA-CE. Adânc înrădăcinat. Privirile complice, sunt ușor intrepretate prin înțelegerea bunicii care rostește cele două cuvinte cheie : vorbiți românește. Suflate insistent. Ivite în mijlocul unei conversații. Periodic, ori de câte ori călcăm pe arătură cu engleza. Cu urechea ca un stetoscop ne ascultă când gândim în cuvinte străine. Alunecăm frecvent, inconștient pe fraze înt-un melanj de fran-gleză. Câte un „ro” singuratic și rătăcit dă din coate să-și găsească locul de izbândă. Tonalitatea „sufleurului” devine agasant de enervantă: VORBIȚI RO-MÂ-NEȘ-TE!!! Nu am fost în România, dar o descoperim la pregătirea Sărbătorilor de iarnă sau la înroșitul ouălor de Paște. Înainte de culcare ni se recită <<Somnoroase păsărele>> , știți…poetul național al tuturor timpurilor…Mihai Eminescu…!? Apoi primim sărutul cald și iubăreț pe frunte. Nu cunoaștem România…România ne vorbește și ne adoptă. Suntem ai ei și ea e a noastră! O purtăm în straie, în vis, în vorbă! Voinicește. Dumneavoastră vorbiți românește? Noi, DA! |