Pot să…a fost odată sau poate n-a fost…mi-a plăcut, îmi place, îmi va plăcea întotdeauna să privesc dansul frunzelor plimbate de vânt, sportul cu bicicleta pe potecile naturii, simfonia valurilor sparte de țărm, gătitul cu pasiune, vacanțele lungi în companii compatibile și și mai bine, în compania familiei. Prieteniile sincere necondiționate și fără sfârșit, lacrimile tristeții transformate în zâmbete de fericire, armonia dintre flori și Planeta Mamă, molecule de apă limpede clară într-un izvor băubil, cadrul unui răsărit sau apus de soare cuprins în poze amatoare și stângace, cu un aparat de fotografiat la fel de amator, cuvinte înșirate pe o foaie de jurnal…gânduri adunate într-o poveste adevarată sau fantezistă…
|
Cel mai bun moment pentru un nou început, este momentul prezent.
|
CUVINTE PENTRU SUFLETSuntem imperfecți într-o lume perfectă, sau suntem perfecți într-o lume imperfectă? Suntem ce suntem și toți avem dreptul la fericire, la viață. Facem alegeri, luăm decizii iar apoi ni le asumăm. Provocările sunt parte din evoluție. Una dintre provocările mele este cuvântul jucăuș, colorat și vesel, uneori nostalgic și cu dor de dor.
|
DE-ALE VEGETARIENILORVorbind despre alegeri, momentul în care am devenit vegetariană a fost neașteptat și ne-ales de mine. A fost momentul ăla în care corpul mi-a vorbit, eu am ascultat! Mai greu ar fi fost dacă cineva mi-ar fi spus că nu mai pot mânca brânză, dar la carne am renunțat mai ușor decâr ar fi renunțat un fumător la țigări.
|
REȚETA LONGEVITĂȚIIStudiile de până acum, indică faptul că longevitatea este condiţionată de doi factori esenţiali: genele şi stilul de viaţă.
Ce este însă interesant e faptul că durata de viaţă a unui individ este determinată în proporţie de 25% de gene, iar restul de 75% depinzând exclusiv de comportamentul acestuia şi de mediul în care trăieşte, mai exact stilul de viață. |