FRIMITURI DE PASIUNI
Eram candidata înscrisă de o rudă îndepărtată, la un concurs foarte străin mie. Super hotărâtă și total nepregătită, ardeam de dorința să particip. Cu orice risc cu orice preț. Ruda, era angajata Teatrului Evreiesc de Stat din București. Organiza cabinele artiștilor, peria costumele, completa cutiile cu farduri și demachiante, pieptăna peruci și împletea panglici, netezea fundițe la rochii, călca tunici și dantelele de la manșetele cămășilor, iar la sfârșitul zilei, aducea cu ea acasă un miros grețos, de transpirație actoricească. Îmbrățișa funcția de simplă „CABINIERĂ”.
Mă întreb: oare azi or mai fi în viață joburi cu această descriere !?
În scopuri doar de mine știute – așa credeam – mă pisiceam toată pe lângă ea să mă ia și pe mine la teatru. Îmi știa dorințele și-mi cunoștea poftele de copil răsfățat – de ea – (mă botezase) Dornică de prezența mea cât mai mult în preajma ei, nu-mi putea refuza mai nimic. Anyway, eram privilegiată să o însoțesc de foarte multe ori când lucra, de obicei serile.
Devenisem mascota teatrului, de la casiera care număra biletele de „lei” printre biletele de spectacol, până la cei de la recuzită. Primeam de toate : bomboane, pască (evreiască), ciocolată, ciupituri și buze rujate pe obraz, călătorii de la o cabină la alta pe „aripi” de actori și muuuult băgată în atenția lor. Viața de artist, o întreagă poezie. Scena mi se părea o câmpie pe care o exploram în căutarea rimelor.
Nu o dată, nu de „X” ori, de infinite ori am urcat pe ea din culise, asta după ce bineînțeles treceam pe la garderoba de costume. Învăluită în rochii lungi și grele pe care de abia le târam, cu miros închis peste care treceam cu ignoranță. Duceam povara lor pe umeri cu mândria focalizată în volanele pompoase. Făceam reverențe până la pantofii cu puțin toc și cataramă, în fața unei săli și, atât. Trăgeam adânc aer în pieptul umflat „în pene” și ascultam. Aplauzele se consumau în imaginația unor ochi căprui. Visători!
Concursul a fost anunțat printre angajații instituției teatrale și s-a ținut pe mutește. Se căuta o protagonistă pentru punerea în scenă a unei premiere, iar concurentele trebuiau să aibe nu mai mult de 5-6 ani. Îndeplinirea condițiilor pentru participare a căzut mănușă pe mascota teatrului. De sex feminin eram, vârsta era între cerințe, încuviințarea părinților venea la pachet, „pila” era angajata teatrului si nașa mea. Hotărâtă să câștig…nu se discuta. Îmi lipsea un singur element din format : limba ebraică. Miza era mare.
Româncă de româncă, încâlcitura acestei limbi străine despre care nu știam nimic, mă punea în încurcătură, era bariera către succesul meu. Sentimentul de urgență i-a zguduit pe toți: rude, prieteni, cunoștințe, ceva vecini…Se lansa o vedetă în familie. Prima. Eram acoperită. Youpiiii. Salvarea mea, profesoara de limbă franceză.
Era la modă. Copiii din familii de…familie, studiau limba franceză cu profesor privat. Surpriiizăăă…a mea era învățată, studiată și evreică de get beget. Vorbea și scria la perfecție științifică șase limbi străine. WOW!!!
I s-a înștiințat că jobul ei era transferat de la o limbă latină, la limba maternă. Și fericirea ei avea să se transforme în coșmarul meu. Greul nebănuit al reproducerii textului, a apărut cu un nod în gât și cu primele lacrimi neconsumate. Repetam gâtuită fraze amalgamate, țopăind de la o stare la alta, înfundam suspine în spatele rușinii. Imaginea mea pe o scenă în fața unui public ținut în bezna reflectoarelor, îmi apărea ca un atlet urcat pe podium. De învingătoare. „Colega” era numele meu de scenă. Mi-am lipit imaginea de retină și am simțit cum alunecam printre cuvinte străine. Neînțelese. Învățate în preajma unui sentiment născut din emoția succesului. Mă împiedicam în ele, apoi iar alunecam.
Pofticioasă de fel, izul succesului îmi invadase realitatea. Faima defila în jurul meu ca o fanfară gălăgioasă.
Așa a început…din frimituri de pasiuni
*
Pasiunile se nasc din trăiri, din emoții. Experiențele creează pasiuni. Oamenii însă, au puteri magice în arta inspirației.
Cu iubire necondiționată, bunica a trezit și călăuzit frimituri de pasiuni. În mine. De la ea am primit dragostea pentru lectură. Azi împletesc cu pasiune cuvintele din taina sufletului. Naturalețea bunicii mi-a îndrumat găndirea către pur și curat, a deschis poarta armoniei între mine și natură. De unde, îmi împodobesc cerdacul cu flori. Mi-o amintesc pe ea, draga mea mamaie, în fața vetrei sculptând aluatul de pâine și îngânând o doică. Și mă recunosc în manifestarea artistică ce se reflectă în farfurie.
Din frimituri de pasiuni desenate în albumul cu memorii, modelăm și colorăm viața, existența…
Mă întreb: oare azi or mai fi în viață joburi cu această descriere !?
În scopuri doar de mine știute – așa credeam – mă pisiceam toată pe lângă ea să mă ia și pe mine la teatru. Îmi știa dorințele și-mi cunoștea poftele de copil răsfățat – de ea – (mă botezase) Dornică de prezența mea cât mai mult în preajma ei, nu-mi putea refuza mai nimic. Anyway, eram privilegiată să o însoțesc de foarte multe ori când lucra, de obicei serile.
Devenisem mascota teatrului, de la casiera care număra biletele de „lei” printre biletele de spectacol, până la cei de la recuzită. Primeam de toate : bomboane, pască (evreiască), ciocolată, ciupituri și buze rujate pe obraz, călătorii de la o cabină la alta pe „aripi” de actori și muuuult băgată în atenția lor. Viața de artist, o întreagă poezie. Scena mi se părea o câmpie pe care o exploram în căutarea rimelor.
Nu o dată, nu de „X” ori, de infinite ori am urcat pe ea din culise, asta după ce bineînțeles treceam pe la garderoba de costume. Învăluită în rochii lungi și grele pe care de abia le târam, cu miros închis peste care treceam cu ignoranță. Duceam povara lor pe umeri cu mândria focalizată în volanele pompoase. Făceam reverențe până la pantofii cu puțin toc și cataramă, în fața unei săli și, atât. Trăgeam adânc aer în pieptul umflat „în pene” și ascultam. Aplauzele se consumau în imaginația unor ochi căprui. Visători!
Concursul a fost anunțat printre angajații instituției teatrale și s-a ținut pe mutește. Se căuta o protagonistă pentru punerea în scenă a unei premiere, iar concurentele trebuiau să aibe nu mai mult de 5-6 ani. Îndeplinirea condițiilor pentru participare a căzut mănușă pe mascota teatrului. De sex feminin eram, vârsta era între cerințe, încuviințarea părinților venea la pachet, „pila” era angajata teatrului si nașa mea. Hotărâtă să câștig…nu se discuta. Îmi lipsea un singur element din format : limba ebraică. Miza era mare.
Româncă de româncă, încâlcitura acestei limbi străine despre care nu știam nimic, mă punea în încurcătură, era bariera către succesul meu. Sentimentul de urgență i-a zguduit pe toți: rude, prieteni, cunoștințe, ceva vecini…Se lansa o vedetă în familie. Prima. Eram acoperită. Youpiiii. Salvarea mea, profesoara de limbă franceză.
Era la modă. Copiii din familii de…familie, studiau limba franceză cu profesor privat. Surpriiizăăă…a mea era învățată, studiată și evreică de get beget. Vorbea și scria la perfecție științifică șase limbi străine. WOW!!!
I s-a înștiințat că jobul ei era transferat de la o limbă latină, la limba maternă. Și fericirea ei avea să se transforme în coșmarul meu. Greul nebănuit al reproducerii textului, a apărut cu un nod în gât și cu primele lacrimi neconsumate. Repetam gâtuită fraze amalgamate, țopăind de la o stare la alta, înfundam suspine în spatele rușinii. Imaginea mea pe o scenă în fața unui public ținut în bezna reflectoarelor, îmi apărea ca un atlet urcat pe podium. De învingătoare. „Colega” era numele meu de scenă. Mi-am lipit imaginea de retină și am simțit cum alunecam printre cuvinte străine. Neînțelese. Învățate în preajma unui sentiment născut din emoția succesului. Mă împiedicam în ele, apoi iar alunecam.
Pofticioasă de fel, izul succesului îmi invadase realitatea. Faima defila în jurul meu ca o fanfară gălăgioasă.
Așa a început…din frimituri de pasiuni
*
Pasiunile se nasc din trăiri, din emoții. Experiențele creează pasiuni. Oamenii însă, au puteri magice în arta inspirației.
Cu iubire necondiționată, bunica a trezit și călăuzit frimituri de pasiuni. În mine. De la ea am primit dragostea pentru lectură. Azi împletesc cu pasiune cuvintele din taina sufletului. Naturalețea bunicii mi-a îndrumat găndirea către pur și curat, a deschis poarta armoniei între mine și natură. De unde, îmi împodobesc cerdacul cu flori. Mi-o amintesc pe ea, draga mea mamaie, în fața vetrei sculptând aluatul de pâine și îngânând o doică. Și mă recunosc în manifestarea artistică ce se reflectă în farfurie.
Din frimituri de pasiuni desenate în albumul cu memorii, modelăm și colorăm viața, existența…