Sunt foarte puține persoane care agreează gustul acestei rădăcini, sfecla roșie. De obicei nu este consumată singură, cel mai des fiind consumată în salate. Sucul obținut din sfeclă roșie este cunoscut încă de la începutul secolului douăzeci ca, împiedicând dezvoltarea tumorilor, și este recomandat pentru curățarea sângelui și detoxifierea ficatului. Sfecla roșie ar trebui să fie nelipsită din alimentație în perioada rece a anului. Se spune că indiferent cum am prepara-o, nu-și pierde proprietățile. Pigmentul care dă caracteristic culoarea roșu-violaceu și care are o acțiune antioxidantă, este saponine. În preparate, oamenii o preferă coaptă sau fiartă. Nu-i rău nici așa. Piureul de sfeclă roșie este o garnitură ce încântă ochiul pe un fine dinig. Am încercat un gust diferit de cel sărat, așa cum eram obișnuită, adăugând-o într-un shake vegetal USANA. Combinația mi s-a părut ofertantă, iar gustul m-a impresionat plăcut! INGREDIENTE O sfeclă roșie proaspătă (cât un măr), o jumătate de banană congelată, litchi congelate (două cuburi), două măsuri proteină USANA shake vegetal (mazăre și cartof), 150ml lapte migdale, 250ml apă și o lingură ulei de nucă de cocos. MOD DE PREPARARE Se amestecă într-un blender pudra de proteină USANA cu sfecla, banana și litchi adăugând treptat laptele de migdale. Apa și uleiul de nucă de cocos se adaugă la sfârșit și se amestecă bine până se sparg toate fructele. TIMP DE PREPARERE - 2-3 minute (depinde de puterea blenderului) Dacă doriți mai fluidă, puteți adăuga apă. Consistența o puteți adapta după gustul vostru. Sănătos în corp, minte și spirit!
0 Comments
|