Arhivă
February 2018
|
Rețeta longevității |
Arhivă
February 2018
|
Rețeta longevității |
Spuneam într-un post anterior că îmi place să mă conectez cu natura. Natura pentru mine e un fel de acasă. Poate am fost un pește mic sau poate am fost păun în viețile anterioare. Cred că așa s-ar explica de ce am devenit lacto-vegetariană :) Nu știu. Chemarea naturii e profundă, e-n mine. Albastrul mării și verdele pădurii respiră pământ. Natura înseamnă mișcare și degajă energie în jurul nostru. Acest întreg este hrana noastră spirituală. Corpul fizic este cel ce găzduiește sufletul. Ambele au nevoie să se hrănească. Pentru supraviețuire, corpul are nevoie de hrană și apă. Expresia latină „Mens sana in corpore sano” nu trebuie interpretată doar în contextul celor care fac exercițiu fizic, cei care se antrenează. Mesajul ei este benefic tuturor. Nu fac parte din generația celor care au apucat studiul limbii latine în școală. Era deja ceva depășit la momentul în care eu am început să merg la școală, dar am auzit această expresie de infinite ori și m-a marcat puternic. Am avut totodată șansa să fac parte din copiii cu posibilități de a merge la munte și la mare. Două locuri în care mi-am petrecut vacanțe multe, în afară de cele , la țară, petrecute la bunici. Pe lângă privilegiul de a petrece perioade de 10 zile de vacanță în fiecare an la munte și la mare, restul vacanței de vară o petreceam la Grădiștea, un mic sătuc de lângă Giurgiu. Mamaie mă lua cu ea la câmp, la cules de zmeură, căpșuni, vișine, cireșe, struguri...Ca să nu mai spun că în grădina din spatele casei, cultura de legume era la discreție. Roșia o mâncam de multe ori nespălată. Mi-o primeam după aia dacă eram descoperită, dar într-o simplă dojană. Ah, ce viață. Între timp lucrurile s-au schimbat, a venit colectivizarea și câmpul nu mai era câmp, era o miriște exploatată de cooperativa sătească. Rămăsesem doar cu ce aveam în spatele casei. Un gutui, un prun, legume de o salată și...gladiole. Florile le-am iubit la fel. Nu dădeam mai mult sau mai puțin unui dar al pământului și neglijam cu iubire pe altul. Am fost și am rămas o fată de oraș, dar în sânul simplicității evadam.
Azi, vreau să păstrez vie amintirea acelor vremi, să evadez ori de câte ori pâmăntul dăruiește comorile lui. Întineresc când parfumul albastru de hortensia își sparge bobocii și-i aduce la viață. Am ales să trăiesc într-un mic orășel canadian pe care eu îl văd...la țară. Plin de vegetație și viață înaripată. În spatele casei, curtea are căsuțe de păsărele. Avem cardinali, bluejay, vrăbii și chiar gălăgioasele de gâște...și ce-mi placeee! Poza de mai jos este făcută anul acesta în luna aprilie, 38 de ani mai târziu decât cea de la începutul postului. Sănătos în corp, minte și spirit!
0 Comments
|