I se mai spune prăjitură cu lămâie sau prăjitură cu vanilie. Eu am numit-o prăjitura casei chiar dacă persoana de la care am învățat să o prepar îi spunea Albă ca zăpada. În istoria căsniciei mele, aceasta a fost prima prăjitură cu care m-am aventurat. Nu am nimerit-o din prima, dar perseverența a învins. Era prea bună, prea pe gustul tuturor membrilor familiei ca să nu o nimeresc într-o bună zi. Și cum nimic nu este greu atunci când îți dorești cu adevărat, exercițiul cu prăjitura coaptă și nereușită a devenit cel mai popular desert al familiei Dumitru. ...și a rămas și după 40 de ani! Este nelipsită de Sărbători 🎄 Scrisul meu de mână nu este foarte caligrafic. Pentru Blog am salvat poza din caietul meu dar am să vă „traduc ”, totuși. INGREDIENTE PENTRU BLAT 100gr. zahăr, 100gr. unt, 8 linguri lapte, 2lgț amoniac, un ou, sare și făină cât cuprinde MOD DE PREPARARE Se freacă bine (spumă) zahărul cu untul, se adaugă oul, laptele (chiar dacă se taie mestecați înainte cu temei), amoniacul, sarea și făina până se incorporează totul și coca nu se mai lipește de mâini. Se împarte coca în trei părți egale. Într-o cană se amestecă cacao și lapte (la ochi) până se face o cremă maronie ciocolată, pe care o amestecați bine până se omogenizează cu una dintre cele trei părți de aluat (la fel ca în imagine) în așa fel încât să acopere tot aluatul. Se coc la foc potrivit (220°C) pe fundul tăvii bine unse cu ulei în prealabil. După ce s-au copt, se dezlipesc imediat dar cu foarte mare atenție de pe fundul tăvii, cu un cuțit lat fără să se rupă (sunt spongioase precum un biscuite) și se pun fiecare pe rând, pe o foiță de pergament într-un loc sigur (departe de curioși). Se repetă procedeul pentru toate cele trei blaturi separat, tava fiind bine spălată, uscată și unsă cu ulei de fiecare dată. INGREDIENTE PENTRU CREMĂ un litru de lapte, 8 linguri de făină dar...acum e atunci 😃...eu am îmbunătățit rețeta originală și implicit compoziția amestecând patru linguri de făină pentru prăjituri (Five Roses în Canada...) și patru linguri de zeamil (în loc de 8 linguri doar de făină), 250gr. zahăr, 200gr. unt, zeama de la două lămâi, coaja de la una și o jumătate de pachet zahăr vanilat. MOD DE PREPARARE Se amestecă făina cu zahărul apoi se adaugă laptele (din nou nu vă speriați dacă se taie, este normal) Compoziția respectivă se pune pe foc mic mestecând continuu, fără pauză. Nu are voie să se lipească de fundul cratiței sau să se facă cocoloașe. Se obține o cremă ce are consistența unei ciulama. După ce se ia de pe foc, se adaugă untul treptat tot mestecând continuu (caldă fiind), trebuie ca untul să intre bine în ciulama și să se topească chiar. Se adaugă treptat zeama și coaja de lămâie și zahărul vanilat la final. Se împarte în două părți egale și se ung cele trei blaturi cu crema obținută, cel de cacao fiind blatul de la mijloc. FOARTE IMPORTANT: Se servește a doua zi! Sănătos în corp, minte și spirit!
0 Comments
|